Star Storage Parteneri
In fata timpului si a
nevoilor de business

Investitii in Star Storage, furnizorul roman de top pentru solutii de stocare, arhivare si management de informatii (date si documente), servicii de externalizare si servicii Cloud

Star Storage SA, furnizorul roman de top pentru solutii de stocare, arhivare si management de informatii (date si documente), servicii de externalizare si servicii Cloud anunta finalizarea unei tranzactii constand in achizitionarea pachetului majoritar de actiuni de catre Axxess Capital, managerul de investitii al Emerging Europe Accession Fund („EEAF”).

 

Star Storage a fost infiintata de catre Catalin Paunescu in anul 2000 si a reusit sa construiasca in aceasta perioada un portofoliu solid de solutii si servicii in domeniul managementului informatiilor. In ultimii ani, Star Storage a realizat investitii majore: cel mai modern si sigur Centru de Date din Romania Tier-3, un Centru de conversie a documentelor si arhivare electronica, care este in prezent unul dintre cele mai mari si cele mai avansate din Europa Centrala si de Est si un Centru pentru producerea de documente. Pe parcursul ultimilor doi ani, compania a inceput sa isi extinda prezenta pe plan international cu oferta de produse pentru protectia si managementul informatiilor, variind de la produse software proprii la solutii avansate dezvoltate folosind platforme globale de top si servicii cloud. Serviciile sale cloud sunt furnizate direct sub brandul StarVault si prin intermediul partenerilor strategici selectati. Toate produsele si solutiile software proprii sunt disponibile atat on-premises, cat si on-demand (cloud).

 

De asemenea, prin aceasta tranzactie s-a facut o injectie de capital de 5 milioane euro, prin care se urmareste cresterea capacitatilor de livrare a serviciilor cloud ale companiei, atat aplicatii, cat si servicii de infrastructura, imbunatatirea operatiunilor si adoptarea de noi segmente de piata si zone geografice, extinderea IP si activelor sale in tehnologii emergente.

 

Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital a declarat: „Investitia Emerging Europe Accession Fund in Star Storage are ca scop accelerarea dezvoltarii afacerilor companiei. Noi credem in perspectivele pe termen lung pentru serviciile si solutiile de management al informatiilor si ne asteptam la o crestere de doua cifre a pietei in urmatorii ani. In acelasi timp, suntem nerabdatori sa lucram direct cu fondatorul companiei si capabila echipa de management pentru a dezvolta in continuare compania. Suntem optimisti ca experienta noastra de 15 ani in dezvoltarea afacerilor financiare, industriale si de servicii din Romania si Europa de Sud-Est va sprijini puternic eforturile companiei de a-si accelera cresterea, a-si consolida pozitia de lider de piata si a-si creste prezenta internationala.”

 

Catalin Paunescu, fondator si CEO al Star Storage a adaugat: „Investitia Emerging Europe Accession Fund in Star Storage a fost elementul necesar pentru a extinde prezenta noastra pe plan international si a beneficia complet de valoarea pe care am creat-o in ultimii ani. Avem o echipa extraordinara, am investit foarte mult timp si foarte multa pasiune si am reusit sa dezvoltam produse software intr-adevar valoroase si un portofoliu de servicii de cloud complet, deja de succes la nivel national si international. As dori sa multumesc tuturor celor din echipa Star Storage pentru contributia la succesul nostru.”

 

 

 

Despre Star Storage S.A.

STAR STORAGE este o companie romaneasca de servicii de tehnologia informatiei cu venituri anuale de peste 20 de milioane euro si cu mai mult de 400 de angajati. Compania, pozitionata ca lider al industriei romanesti, deserveste o baza mare de clienti, oferind solutii de stocare, arhivare si management al informatiilor in Romania si Republica Moldova.

 

Compania are mai mult de 13 ani de experienta pe piata romaneasca si a reusit sa construiasca un intreg portofoliu de solutii si servicii pentru intreg ciclul de viata al documentelor (de la momentul productiei pana la momentul depozitarii, transformarii, distributiei sau distrugerii documentelor) si joaca un rol cheie in procesul de transformare a infrastructurii IT a organizatiilor catre arhitecturi bazate pe cloud cu un control imbunatatit asupra continutului. In plus fata de acest portofoliu, sunt furnizate mai multe servicii de outsourcing – axate pe achizitia, transformarea si furnizarea de continut, inclusiv servicii de protectie si recuperare – catre banci, institutii financiare non-bancare, administratii publice, operatorii de telecomunicatii si companii de utilitati.

 

In plus fata de prezenta sa nationala, compania a inceput sa isi extinda prezenta pe plan international, in primul rand prin aliante strategice cu jucatori internationali de renume.

 

In mod traditional, activitatea Star Storage a fost concentrata pe clientii mari. Insa in ultima perioada, segmentele mid-market si IMM au devenit o directie strategica majora a companiei si elemente importante din planul de crestere pe urmatorii 5 ani.

 

Pentru mai multe informatii, va invitam sa vizitati star-storage.ro.

 

 

Despre Axxess Capital

Axxess Capital este un manager de investitii independent, cu mai mult de 15 de ani de experienta in investitii in mid-market din Europa de Sud-Est si peste 250 de milioane de euro administrate prin trei fonduri de capital privat. Axxess Capital a inchis pana in prezent peste 35 de tranzactii si a facut exit pentru 25 de investitii de capital, sustinand cresterea economica si dezvoltarea companiilor private dintr-o serie de sectoare, incluzand servicii financiare, productie, IT & C, retail specializat, FMCG si altele.

 

Emerging Europe Accession Fund, al treilea fond administrat de Axxess Capital, a devenit operational in noiembrie 2010. Obiectivul Fondului este sa puna in valoare  experienta echipei Axxess Capital si talentul managerial local pentru a debloca oportunitati de generare de valoare cu potential puternic de crestere pe termen mediu si lung.

 

Pentru mai multe informatii, va invitam sa vizitati www.axxesscapital.net.